Serviciul de primire notificări prin SMS este la un pas de tine
Cunoaștem faptul că nevoia ta constantă este aceea de a fi informat periodic. De aceea încercăm să perfecționăm servicile noastre, adaugându-le zilnic un plus de tehnologie iar prin experiența echipei noastre dorim să oferim seriozitate și o transparență din ce în ce mai mare.
Zilnic, prin acest servicu transmitem sute de mesaje către destinații din România.
Astfel încercăm să ajutăm cât mai mulți proprietari de locuință să fie la curent cu situația financiară a spațiului deținut.
I. Pași de urmat ca Asociație?
Serviciul este ofertat Asociațiilor de proprietari, beneficiarii finali fiind Locatarii.
Pentru a putea beneficia de acest serviciu, Președintele sau Administratorul Asociației trebuie să contacteze Departamentul Comercial @Doxal la comercial@doxal.ro
În urma contractării serviciului se trece la faza a II-a.
II. Pași de urmat ca locatar?
În primul rând serviciul trebuie activat prin contractarea acestuia.
Pentru a putea primi mesaj SMS, trebuie să deții un telefon mobil cu număr național.
Nu este nevoie de telefon tip smartphone datorită simplității procesului de transfer SMS în sine. Orice tip de telefon mobil este suportat.
Simplu ca bună ziua!
1. Fie trimiți un mesaj pe contabilitate@doxal.ro [specifici adresa completă, numele și numărul de telefon] pentru a înregistra numărul tău de telefon. La următoarea afișare de listă vei fi informat prin SMS despre Suma de plată;
2. Fie treci numarul de telefon pe bilețelul de apă [să nu uiți și de nume complet];
3. Fie rogi Conducerea asociației să facă cerere către Doxal pentru înregistrarea numărului.
Oricare ar fi metodele, te vrem informat!
Ce nu se acceptă?
Pentru că, costul serviciului este unul modic, calculat să acopere doar servicii naționale în regim normal, NU se acceptă Numere scurte, Numere speciale sau cu suprataxă.
Telefoanele care au linie terestra (telefonul fix) nu acceptă recepția de tip SMS.
Ce reprezintă politica antispam SMS Doxal?
Nu ne plac abuzurile, nu ne place să primim mesaje nesolicitate, cu atât mai mult nu ne place să se insiste cu mesaje SMS.
De aceea procedura de trimitere se limitează la un singur SMS la afișarea listei de întreținere.
Astfel puteți primi mesaje cu informarea afițării listei de plată și suma totală de achitat.
Numărul de telefon după care se transmit SMS.urile este: [se va afisa in curând]
*actualizarea numărului de telefon pe aceasta pagină se efectuează în timp real. în cazul în care numărul de telefon alocat pentru transmiterea mesajelor SMS se modifică, actualizarea numărului se va efectua de fiecare dată.
**numărul de telefon nu este monitorizat. nu se pot purta conversații vocale sau prin mesaje pe acest număr.
***eventualele costuri pentru încercare de contact le suporta Apelantul.
Mesajele predefinite puse la dispozitia Beneficiarilor
- A fost afișată întreținerea “[DOXAL] A fost afișată intreținerea”
- Reamintire datorie “[ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI]Îți reamintim că apari cu debit restant privind plata întreținerii”
- Reamintire convocare adunare generală “[ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI] Îți reamintim despre CONVOCAREA ședinței Adunării Generale. Prezența este necesară.”
- Reamintire reconvocare adunare generală “[ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI] Îți reamintim despre RECONVOCAREA ședinței Adunării Generale. Prezența este necesară.”
Notificări prin SMS
Din 2011 și până în prezent Doxal s-a dedicat în întregime domeniului de administrare imobile.
Având personal tânăr și cu experiență în domeniul Fiscalitate, Contabilitate, Financiar ne mândrim cu faptul că prestăm serviciile din grilă la un standard foarte ridicat. Acest lucru nu îl susținem doar noi ci îl susțin și cele peste 70 de asociații, 7500 de apartamente și peste 12,000 de locatari din portofoliu.
Grupul de firme Doxal are o rată de păstrare a contractelor de peste 98% și cu bucurie acceptăm colaborarea cu orice asociație de locatari sau proprietari oricât de multe probleme ar avea.
Prestăm servicii atât pentru asociații de proprietari [vezi detalii] cât și în colaborare cu alți administratori sau dezvoltatori imobiliari, societăți sau persoane fizice [vezi detalii B2B].
Fiind pasionați de ceea ce facem, orice provocare venită o rezolvăm cu ușurință și într-un termen cât mai scurt.
Implementăm cu rapiditate orice noutate și ne modifiăm procedurile interne astfel încât să fim competitivi și performanți într-un timp cât mai scurt.
Îmbrățișăm orice noutate și ne plac provocările!
Datorită procedurilor interne și modului de pregătire a noilor colegi Doxal, nu impactăm livrarea calității odată cu creșterea numărului de asociații; Din contră devenim mai buni și mai pregătiți pentru că orice asociație are particularitățile și provocările sale.