La insistențele colaboratorilor nostri am deschis serviciul de Plăți furnizori.
În situația în care Asociația de proprietari dorește externalizarea plăților furnizorilor de servicii, Doxal este soluția!
Serviciul de Plăți furnizori/angajați vine în ajutorul Asociației de Proprietari cu plata facturilor, la termen, pentru a evita problemele create de lipsa timpului sau chiar de necunoscători.
Având personal dedicat în Departamentul Financiar, și experiență în managamentul financiar, nu veți mai avea probleme cu neplata sau întârzierea facturilor.
Plata furnizori/angajați se efectuează:
– birou Doxal;
– prin acces electronic cu dispozitiv de acces pus la dispoziția Doxal;
– în cadrul ședințelor de Încasare numerar;
– prin bancomate specializate în plăți electronice;
Serviciul poate fi prestat împreună cu oricare dintre serviciile ofertate – Administrare Contabilă sau Încasare numerar |
Vine cu tarif individual (vezi tarifele AICI).
Acum și cu servicii pentru companii, dezvoltatori imobiliari sau administratori suprasolicitați
Doxal an de an reușește să depășească limitele gândirii conservatoare, dezvoltă idei și găsește soluții.
Pentru că dorința noastră este să facem un altfel de business, mereu orientat spre client, de data aceasta venim și în sprijinul managerilor sau dezvoltatorilor imobiliari.
Unii s-au născut buni contabili, alții s-au născut buni ingineri, nu se poate performa în ambele domenii în același timp.
Tocmai de aceea oferim cea ce știm sa facem cel mai bine și anume Contabilitate și Fiscalitate pentru asociații de proprietari. Administrator imobile pe segmentul de contabilitate
Cu pachetul Doxal B2B, venim în sprijinul celor care își doresc să își îmbunătățească relațiile cu asociațiile din portofoliu, să își întărească poziția în piață pentru a avea timp ori a performa în alte activități. [citește mai mult …]
Din 2011 și până în prezent Doxal s-a dedicat în întregime domeniului de administrare imobile.
Având personal tânăr și cu experiență în domeniul Fiscalitate, Contabilitate, Financiar ne mândrim cu faptul că prestăm serviciile din grilă la un standard foarte ridicat. Acest lucru nu îl susținem doar noi ci îl susțin și cele peste 70 de asociații, 7500 de apartamente și peste 12,000 de locatari din portofoliu.
Grupul de firme Doxal are o rată de păstrare a contractelor de peste 98% și cu bucurie acceptăm colaborarea cu orice asociație de locatari sau proprietari oricât de multe probleme ar avea.
Prestăm servicii atât pentru asociații de proprietari [vezi detalii] cât și în colaborare cu alți administratori sau dezvoltatori imobiliari, societăți sau persoane fizice [vezi detalii B2B].
Fiind pasionați de ceea ce facem, orice provocare venită o rezolvăm cu ușurință și într-un termen cât mai scurt.
Implementăm cu rapiditate orice noutate și ne modifiăm procedurile interne astfel încât să fim competitivi și performanți într-un timp cât mai scurt.
Îmbrățișăm orice noutate și ne plac provocările!
Datorită procedurilor interne și modului de pregătire a noilor colegi Doxal, nu impactăm livrarea calității odată cu creșterea numărului de asociații; Din contră devenim mai buni și mai pregătiți pentru că orice asociație are particularitățile și provocările sale.